home - IEPURICLUBURICONDUCERE
 
UGCPPAMR - Sectiunea Iepuri

Articole:

BOLI FRECVENT ÎNTÂLNITE LA IEPURII DE CASĂ

 

În numarul 73 al Jurnalului  Medical Veterinar am prezentat bolile contagioase  cele mai frecvente la iepurii de casă. În randurile ce urmează voi prezenta şi alte boli care aduc neajunsuri crescătorilor de iepuri, unele  reprezentând o adevarată calamitate sub aspect economic.

Foarte răspandită la iepurii tineri si adulţi, indiferent de rasă, este rinita contagioasă sau guturaiul. La originile bolii sunt incriminate diferite asociaţii bacteriene. Din experienta anilor consacraţi creşterii iepurilor, am convingerea că nu există crescători care să nu aibă probleme create de această îmbolnăvire a căilor respiratorii superioare. Este o rinită catarală infectioasă,   transmisibilă  in populaţia de animale.

Ea debutează printr-o scurgere nazală, serioasă, observabilă  pe perii scurţi din vecinătatea narinelor.  Dupa cateva zile  jetajul seros devine mucopurulent, blocând căile respiratorii anterioare.  Animalele strănută  frecvent, se freacă  cu lăbuţele, se rănesc cu ghearele pe care le introduc in narine,  in incercarea degajării căilor respiratorii.
“ Viclenia “, aş afirma, a rinitei contagioase, constă în faptul că strănutul  poate dispare la unele exemplare săptămâni intregi  de la apariţia primelor simptome, creându-se impresia că animalul s-a vindecat.

Am experimentat  trecând iepurii aparent sănătoşi într-un spaţiu curat, aerisit , unde nu au existat anterior iepuri.Cu toate acestea  după  câteva săptămâni, iepurii aparent sănătoşi au început să strănute din nou. Am întâlnit situaţii când la o iepuroaică cu rinită, in timpul gestaţiei
boala a disparut, iar după fătare a reaparut şi a contaminat toţi iepurii din cuibar.

      Dificultatea acestei boli rezultă  şi din faptul că, oricât de bine am dezinfecta un adăpost, există riscul ca un iepuraş  să fie purtător al bolii,  fără  ca strănutul şi simptomele clinice să fie prezente.
Există şi un strănut pe care îl auzim in timpul variaţiilor climaterice, îndeosebi în zilele ploioase, cu ceaţă şi umiditate excesivă. In aceste cazuri este vorba de o formă de strănut alergică, o reacţie a organismului devenit hipersensibil prin îmbolnăvirea tegumentelor mucoasei nazale.Probabil este o diateză  alergică.

Rinita contagioasă  este tratabilă. Personal, in luna mai, anul trecut  am efectuat tratamente individuale la 5 pui frati, in vârstă de 60 de zile, contaminaţi cu guturai de catre o femelă  mamă din rasa Uriaş Gri.
Am intrebuinţat un colir cu gentamicina prin instilare de 2ori/zi câte 2-3 picaturi in fiecare narină şi căte 2 picături in fiecare glob ocular. Tratamentul l-am efectuat timp de 5 zile. In apa de băut sau in furaj , am administrat un complex vitaminic. Toti iepurasii s-au vindecat ,insă faţă de un lot de pui de aceeaşi vârstă proveniţi de la o altă mamă sănătoasă, puii trataţi au ramas in urmă  cu dezvoltarea corporală. Marele impediment  produs de rinita contagioasă exploataţiilor cunicule esta prejudiciul economic.

Rezultate bune am obţinut şi prin inhilaţii oculo-nazale  a colirelor  cu norfloxacin,
ciprofloxacin, neomycin, etc.

   Rolul hotărâtor in prevenirea bolii respiratorii îl deţine  condiţiile de microclimat , creşterea într-o atmosferă lipsită  de gaze iritante  şi umiditate, o alimentaţie echilibrată în proteine cu conţinut ridicat in provitamina  A (caroten ), rădăcinoase  ( morcov, gulie furajeră, sfeclă furajeră ), furaje verzi, etc.

În rinita contagioasă  nu recomand folosirea antibioticelor sub formă injectabilă.

 

 

O afectiune parazitară, consecinţă  a lipsei de igienă, umezelii, aşternutului murdar, in general a exploatarii deficitare a nimalelor, este râia auriculară, produsă de parazitul Psoroptes cuniculis, localizat in pavilionul urechii externe.

Simptomele clinice sunt evidente : iepurele se scarpină cu lăbuţele in urechea afectată de parazit; in ureche observăm depozite de cerumen galben-maroniu.  Dacă nu intervenim medicamentos, parazitul pătrunde in urechea medie ,apar complicaţii, inflamaţii,  secreţii purulente.
Iepurele  îşi menţine cu greu echilibrul  patrupedal,  manifestă o permanenţă tendinţă de rostogolire, de regulă pe partea urechii bolnave.Tratamentul trebuie efectuat în momentul când observăm  acumulări mici de cerumen  in conductul auditiv  extern şi bineînteles pruritul, scărpinatul in urechea afectată. In fazele avansate ale bolii, când s-au instalat deja  tulburările de echilibru, greutate in deplasare, intervenţia noastra este dificilă, practic iluzorie.
Crustele acumulate in ureche  trebuie mai întâi inmuiate, deoarece sunt prinse intim, iar la o manoperă  mai brutală, pielea sângerează. Ele trebuie îndepărtate pentru ca substanţa acaricidă  aplicată să acţioneze direct asupra parazitului psoroptes.

Pentru emolierea crustelor  folosesc o solutie cerumenolitică Otto-clean, în lipsa ei tamponez cu ulei vegetal comestibil. Dupa cca. 10 minute îndepărtez  cu atenţie crustele şi tamponez  cu o soluţie antiscabie   iver-mite, colimetrim, sau folosesc unguente cu sulf,  Scabex,  din farmaciile umane.  Cel mai simplu tratament şi la îndemana oricui este badijonarea pavilionului urechii cu ulei vegetal comestibil, timp de 5 zile la rînd.
Totodată recomand badijonarea urechilor  la fiecare iepure cu ulei vegetal comestibil, odată la 4-5 luni, întrucât are efect profilactic împotriva râiei auriculare.

La iepuri există şi râie localizată în jurul buzelor, pe obraz, la baza urechilor , cu tendinţa de extindere pe membrele anterioare,  produsă de Sarcoptes scabie –râia sarcoptică, sau Notoedres cati-râia notoedrică. Ea se manifestă prin cruste de culoare alb-varos, crescatorii afirma ca pe capul iepurelui a apărut o tărâţa.

Râia având un caracter local, pentru tratament pot fi folosite substanţe acaricide sau unguent pe bază de sulf.

 La rasele mari de iepuri , îndeosebi din anul al doilea de viaţă, pe talpa membrului posterior apar zone de piele fără păr, la început moi si fierbinţi, iar la o apăsare usoară  sunt sensibile si dureroase.

 Este vorba de pododermatita membrelor posterioare.

Caracteristică  este infectarea  ţesutului epitelial. Se produce  o erupţie supurativă la nivelul ţesutului epitelial , care devine moale si buretos.  Epiderma plesneşte,  sângerează şi se formează plăgi  şi cruste. Din cauza durerii, iepurii mişcă în permanenţă  membrele posterioare retrăgând picioarele bolnave sub ei.  Nu mai consumă furaje, slabesc, fiind în permanenţă  marcaţi de suferintă. Plăgile din talpă se extind , de la forma rotundă  devin ovale, se instalează procese necrotico-purulente, care ocupă un sfert din suprafaţa plantară a metatarsului .

Rezolvarea impedimentelor legate de  această pododermatită  necesită  în primul rând amenajarea unor boxe de creştere  şi întreţinere corespunzătoare. Podelele joacă un rol hotărâtor.  Folosesc material lemnos de esenţă moale,  în special molid, cu şipci (grătare), late de 8-9 cm, dispuse la o distanţă  între ele de 12-13 mm, pentru a permite eliminarea dejecţiilor .

 Întrucât eu  sunt crescător de iepuri de rasa uriaş Gri, la exemplarele  care ajung la 7-8 kg le pun sub talpa piciorului un aşternut moale, uscat, curat, din ierburi de graminee perene.   
Un rol decisiv îl constituie  şi selecţia genetică, cu menţinerea de efective  a iepurilor cu membre posterioare robuste,  cu talpa picioarelor  bine îmbrăcate în ţesut podofilos.

Pentru tratamentul plăgilor, in primele două zile aplic o solutie de alcool iodat, după care le pudrez cu germostop, baneocin, unguent dermostop , etc., timp de 5 zile.

Aştept încă 5 zile şi dacă nu constat vindecarea plăgii, sacrific  animalul bolnav.

 

                           Dr. MIRCEA BILIUS , Presedintele Fil. AGMVR Suceava

 

Articol publicat in Jurnalul Medical Veterinar